Zlatibor, mica Elveție a Serbiei-"Experience Serbia", este despre…

Zlatibor, mica Elveție a Serbiei

"Experience Serbia", este despre oameni, locuri și povești. Este despre tine și aventura ta din Serbia!

  • 1004
Zlatibor

Serbia este un tărâm magic, un paradis al relaxării unde oriunde ai alege să călătorești, vei descoperi locuri minunate înconjurate de lacuri, munți și  păduri seculare, oameni minunați care protejează ceea ce oferă natura, legende care duc povestea mai departe. "Experience Serbia", este despre oameni, locuri și povești. Este despre tine și aventura ta din Serbia!

Un astfel de loc minunat este Zlatibor, o mică Elveție a Serbiei, stațiune pentru sănătate, aventură, sport și drumeții, inaugurată încă din 1893 și aflată la o inălțime medie de aproape 700 de metri. Legenda  spune că numele stațiunii provine din cele două cuvinte zlatni (aur) și bor (pin), datorită numeroaselor păduri de pini care constituiau o sursă de venit pentru coloniștii din Muntenegru. Îl comercializau sau foloseau acest lemn ca material de construcție, valoarea acestuia fiind greutatea lui în aur. De altfel, toamna pădurile de pini deveneau galben strălucitor, culoarea aurului. Se pare că ultimul pin auriu a fost doborât de furtună în 2021. 
 Stațiunea Zlatibor este localizată în sud vestul Serbiei aproape de granița cu Muntenegru și Bosnia, fiind una dintre cele mai apreciate stațiuni din Serbia, cu oferte de relaxare și sănătate pe tot parcursul anului. 

Este situată la poalele masivului Zlatibor, al cărui vârf Tornik (1496 m) este unul dintre cele mai atractive. Telegondola de Aur care face legătura între stațiune și centrul de schi din vârful Tornik. Are cea mai mare lungime din lume, peste 9 kilometri, 54 de cabine care pot servi pentru 600 de turiști pe oră. Durata unei călători pe sens, este de aproape 30 de minute. Telegomdola deține o stație intermediară lângă lacul Ribnika, unde turiștii pot face plimbări în natură sau picnic. Aici se va dezvolta proiectul Novi Zlatibor, o viziune bazată pe inovații și tehnologii moderne, de viitor în turism. În vârf, turiștii se pot bucura de o panoramă spectaculoasă asupra lacului Ribnika, a stațiunii Zlatibor, a Parcului Național Durmitor din Muntenegru, a vârfurilor Cigota sau Murtenica. Este un loc de promenadă, excelent pentru fotografii și popas pentru a inspira un aer benefic pentru sistemul respirator. Ceea ce este foarte interesant, pe vărful Tornik, Rezervație Naturală, potecile sunt pavate cu piatră cubică! N-am putut să nu mă gândesc cum este la noi, la cota 1400 în Bucegi, unde de cele mai multe ori persoanele în vârstă se deplasează cu greutate.

            Centrul de schi Tornik este amplasat la o altitudine de 1100 metri, iar accesul până în vârf se realizează cu o telecabină având o capacitate de 3000 de schiori pe oră. Cele 5 pârtii cu diferite grade de dificultate, au o lungime totală de aproximativ 10 km și sunt dotate cu benzi transportoare și tunuri de zăpadă. Vara facilitățile sunt orientate către cicloturiști, există un parc de aventuri pentru copii, tubing și un teren de minigolf.

Zlatibor este o stațiune care datorită factorilor naturali de mediu contribuie la recuperarea și vindecarea multor afecțiuni cardiace și  pulmonare. De altfel, zona este cunoscută ca un spa în aer liber, cu aer curat, presiune scăzută și multe zile însorite într-un an. Este disponibil un sanatoriu specializat pe probleme legate de glanda tiroidă și metabolism, afecțiuni cardio-respiratorii și osteodensitometrie, dar și un laborator pentru medicină fizică și de recuperare, foarte solicitat datorită rezultatelor remarcabile în utilizarea kinetoterapiei.

            Evident, Zlatibor nu înseamnă doar turismul sportiv sau cel de sănătate. Sau locul de popas în călătoria către Muntenegru sau Bosnia. Pentru o experiență completă și pentru a cunoaște pe deplin tradițiile, locurile faine de vizitat, gastronomia și oamenii care însuflețesc locul, ai nevoie de ceva mai mult timp pentru a cunoaște cultura Serbiei, tradițiile și gastronomia locală.

Drvengrad sau Kustendorf, satul lui Kusturica devenit celebru după  filmul "Viața e un miracol" din 2004 este o perlă arhitecturală tradițională, construit din lemn, o atracție must see pentru iubitorii de rural și tradiții, o enciclopedie a operei cinematografice a celebrului regizor, care a construit un decor de film, unde tu vei fi actorul principal. Este un loc magic unde arhitectura tradițională completează perfect peisajul de pe Mecavnik, iar dacă aveți bucuria de a prinde o zi însorită, așa cum sunt majoritatea zilelor din Mokra Gora, satisfacția acestei incursiuni în arta lui Kursturica va fi deplină.

            În luna ianuarie, aici are loc festivalul de film Kustendorf, unde pe lângă premierele internaționale, au loc ateliere de creație, conferințe și interacțiuni și schimburi de experiență între cineaștii participanți la eveniment.

În Drvendrag, multe elemente care colorează căsuțele din lemn sunt inspirate din filmele lui Kusturica, de exemplu o mare pisică albă fixată pe peretele unei case a fost piesă de decor în filmul "Pisica albă, pisica neagră" . Si mai sunt inspirații din filmele "Vremea țiganilor" sau "Promisiunea"/

Complexul oferă facilități pentru cazare, restaurante cu preparate tradiționale și internaționale, o cramă cu cele mai apreciate vinuri, o piscină interioară, teren pentru tenis de câmp, o pizzarie/patiserie, o biserică cu hramul Sf. Sava și mai multe terase de unde poți admira munții din jur. Tot aici se află și casa lui Kusturica, un spațiu ferit de priviri, unde accesul este interzis pentru vizitatori. Cred că Drvendrag merită un articol separat, este o întreagă poveste care fascinează chiar dacă nu ești fanul numărul 1 al lui Kusturica. Dar dacă vezi câteva din filmele lui și dacă îl întălnești în persoană acolo și îl saluți, posibil să dorești să te întorci și poate să te cazezi în acest loc. Știați că Drvendrag a fost desemnat de către Organizația Mondială a Turismului în 2021 cel mai frumos sat din lume în competiție cu alte sate din 75 de țări?

O atracție importantă pentru care mulți turiști își rezervă din timp biletul, este "Sargan Eight", o cale ferată cu ecartament îngust, asemănătoare Mocăniței noastre, care face legătura între Mokra Gora și Sargan Vitasi. Numele vine de la profilul liniilor care se răsucesc și se întorc asemeni cifrei opt, urcând aproximativ 300 de metri. Are o lungime de aproape 16 km, 5 puncte de belvedere de unde pot fi fotografiați munții Zlatibor 5 poduri și 22 de tuneluri. Nu există locuri pe bilete, te poți așeza oriunde dorești pe băncuțele simple din lemn. Mocănița, denumită oficial "Nostalgia" a fost re-inaugurată în 2017 după ample lucrări de consolidare a terasamentului, atrage anual peste 80.000 de vizitatori, mulți dintre ei fiind străini. Am întălnit și noi un grup destul de numeros și vesel de chinezi care nu pierdeau nici un moment pentru a se fotografia cu trenul de epocă. În Mokra Gora există un restaurant unde se pot servi diferite preparate tradiționale, astfel încât aveți ocazia de a interacționa cu gastronomia locală înăinte sau după o călătorie memorabilă. Încercați neapărat Karadjordjeva  snicla, un șnițel din porc umplut cu brânză, excelent! Costul unui bilet cu Nostalgia este de 8,5 euro. Știați că în trecut această cale ferată făcea legătura între Belgrad și Sarajevo și puțin mai târziu către Dubrovnik? Oricum, dacă ajungeți în Mokra Gora nu ratați o poză cu locomotiva fabricată la Reșita, care își păstrează caracteristicile în limba română.

Peștera Stopica este un alt punct de atracție din apropiere de Zlatibor. Supranumită "Izvorul vieții" datorită apei pârâului Trnavski, peștera se remarcă printr-un decor natural unic, care atrage anual sute de mii de vizitatori. "Căzile siga", sunt într-adevăr cea mai mare atracție a peșterii. Din păcate la data vizitei noastre debitul apei n-a fost atât de mare, iar căzile a căror adâncime maximă ajung la 7 metri, au fost aproape goale. Chiar și așa, spectacolul este impresionant, amenajarea cu lumini care pun în evidență principalele caracteristici ale peșterii te determină să faci o mulțime de fotografii de care îți vei aminti tot timpul.

Peștera este formată din 5 sectoare: sala luminoasă, sala întunecată, sala mare cu căzi, canalul fluviului și canalul cu băi, poziționată pe 3 orizonturi speologice și hidrologice având o lungime totală de 1,700 metri. Cascada "Sursa vieții" este spectaculoasă în perioada primăverii când debitul este mai mare, iar dispunerea traseului vizitatorilor pe sub stalactitele pe care practic le poți atinge, este impresionant.

Accesul către peșteră este ușor, există o potecă amenajată pe care se coboară ușor, intrarea în peșteră este spectaculoasă, traseul este luminat și amenajat cu podețe și scări metalice. De asemenea sunt disponibile audio ghiduri în mai multe limbi, dar nu în română. Nu ratați această peșteră, pe lângă amintirile plăcute veți rămâne cu un set grozav de fotografii.

Etno satele din apropierea Zlatiborului sunt de o frumusețe aparte, construcții din lemn cu arhitectură tradițională care spun câte o poveste.   Pe lângă modul de viață în care sunt păstrate valorile tradiționale, turiștii pot interacționa cu autenticitatea, cultura și legendele locului, aproape fiecare sat având o particularitate deosebită. Oaspeții se pot caza în căsuțe tradiționale dotate corespunzător, pot descoperi gastronomia autentic rurală cu mâncare sănătoasă preparată în gospodăriile locale, pot participa la activitățile cotidiene și muncile câmpului, pot pescui sau pur și simplu se pot plimba pe dealurile și pădurile din jur.

În cele două zile cât am stat în zona Zlatibor am vizitat Etno selo Boskova Voda un sat rural caracterizat prin bogăția florei sale și a ierburilor medicinale. Turiștii se pot opri pentru un dejun tradițional sau se pot caza în căsuțele rustice cu arhitectură tradițională specifică zonei. Este un spațiu întins, unde copiii pot zburda în voie departe de telefoanele mobile, se pot bălăci în bazin sau pot vedea cum se produce fâina integrală la moara satului.

            Un al doilea sat impresionant este Etno Terzica Avlija, practic un sat muzeu în aer liber, unde turiștii pot interacționa cu istoria, cultura și tradițiile locului. Aici întâlnim o bibliotecă cu multe cărți din secolul trecut, porturi populare, o mică sală de clasă dintr-o școală primară, vase și unelte vechi, dar păstrate în condiții foarte bune. Turiștii pot participa la ateliere de olărit sau pot admira colecția de mașini vechi - Trabant și Lada din curtea gospodăriei. De asemenea, turiștii se pot plimba pe potecile marcate din sat sau pot vizita peștera Potpecka. Satul este deschis pentru vizitatori pe întreaga durată a anului, cazarea se poate face în case tradiționale, iar masa poate fi servită în restaurantul tradițional care oferă o gamă variată de produse locale, Iar pentru cine dorește să plece cu o amintire, este disponibil un magazin cu diferite produse tradiționale

În Zlatibor se construiește mult. Clădiri înalte, moderne care vor transforma stațiunea într-un loc unde îți vei dori să ajungi în fiecare an. Zona comercială include numeroase magazine, unele dintre ele de firmă, cu tarife acceptabile, mai mici decât în România. Restaurantele oferă meniuri internaționale sau tradițional sârbești, preparate gen pleskavica sau cevapi care răsfață papilele asortate dacă sunt asortate cu un vin local. Atmosfera rustică, muzica tradițonală, preparatele de calitate și nu în ultimul rând prețul accesibil, transformă experiența gastronomică într-un capitol memorabil din fascinanta Serbie.

Mulțumim Organizației de Turism din Serbia pentru invitația de a descoperi un loc magic de unde n-ai mai vrea să pleci!

Vezi tot albumul

Nu sunt comentarii.

Adaugă un comentariu

Hotel Kocka - cel mai nou hotel…

Hotelul Kocka 4* a fost inaugurat…

  • 15.12.2024 - 09:18
Zlatibor, mica Elveție a Serbiei

"Experience Serbia", este despre…

  • 06.12.2024 - 11:35
Sokobanja - Inima verde a Serbiei

Branislav Nusic a caracterizat…

  • 03.11.2024 - 09:43
Prestige Hotel DeLuxe AquaPark…

Prestige Hotel DeLuxe AquaPark…

  • 28.09.2024 - 11:14
Resort Horizonti - Destinație…

Horizonti combină panorama spectaculoasă…

  • 17.09.2024 - 15:40
Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc